Ştiri

Rubrica CEJA, ediţia 7, mai 2014

Ce ar putea însemna alegerile parlamentare europene pentru agricultură? În ediţia din această lună a rubricii dedicate CEJA (Consiliul European al Tinerilor Fermieri), Massey Ferguson discută cu Matteo Bartolini, preşedintele CEJA, despre posibilele rezultate şi aflăm mai multe despre cea mai recentă campanie a CEJA vizând noul Parlament.

MF: Alegerile europene bat la uşă (22-25 mai). Ne-aţi putea spune mai multe despre acestea şi de ce sunt importante?
MB: Orice cetăţean al Uniunii Europene are dreptul de a vota pentru unul dintre candidaţii la un mandat de europarlamentar. 751 de europarlamentari vor fi aleşi pentru a vă reprezenta pe dvs. şi regiunea dvs. în Parlamentul European în următorii cinci ani. Aceştia vor avea puterea de a modifica, aproba sau respinge majoritatea legislaţiei UE. În fapt, numărul de europarlamentari va fi mai mic în acest an, de la numărul actual de 766 la 751 (750 de europarlamentari şi un preşedinte). Deşi s-ar putea crede că 750 este un număr mare, nu este prea mare dat fiind că reprezintă peste 500 de milioane de cetăţeni! Încă nu avem o idee clară despre rezultatele anticipate ale alegerilor, dar s-ar părea că viitorul Parlament va fi de această dată mai de dreapta. Deşi acest lucru nu ar trebui să reprezinte o problemă în ceea ce priveşte sprijinul pentru agricultură, ar putea însemna o abordare mai conservatoare în cadrul diverselor negocieri viitoare pentru acordurile de liber schimb între UE şi alte regiuni ale lumii, ceea ce ar putea avea un impact asupra fermierilor europeni.

MF: Parlamentul European este alcătuit din diferite comisii. Care dintre acestea este cea mai relevantă pentru CEJA?
MB: Comisia pentru agricultură şi dezvoltare rurală (COMAGRI). Actualii membri ai COMAGRI şi-au adus o contribuţie semnificativă la modelarea noi politici agricole comune (PAC) şi, prin urmare, pot influenţa politicile şi procesul decizional al UE, cu un impact direct şi important asupra fermierilor europeni. Acest lucru este şi mai clar odată cu modificările structurale aduse proceselor decizionale ale UE în 2009, care au sporit atribuţiile Parlamentului, în special în domeniul agriculturi.

MF: Ce efect a avut sporirea atribuţiilor Parlamentului?
MB: Agricultura este un domeniu care a ajuns să fie inclus în procesul de codecizie pentru prima dată de la ultima reformă. În esenţă, codecizia pune Parlamentul şi Consiliul pe picior de egalitate în procesul decizional, sporind în mod semnificativ puterea Parlamentului. Lucru dovedit recent de membrii comisiei COMAGRI care şi-au demonstrat influenţa sporită prin angajarea majoră şi negocierile ferme duse cu Consiliul European cu ocazia ultimei reforme a PAC. Parlamentul a câştigat teren în faţa Consiliului într-o serie de chestiuni, îndeosebi cea referitoare la tinerii fermieri, una dintre măsuri în special fiind susţinută de Parlament, dar nu şi de Consiliu. Totuşi, măsura se regăseşte acum în reglementările finale. Acesta este un rezultat real şi practic care evidenţiază de ce este crucial să ne promovăm cauza pe scena europeană.

MF: Spuneţi-ne mai multe despre noua campanie a CEJA.
MB: Tocmai am lansat o campanie vizând noul Parlament după alegerea acestuia la sfîrşitul lunii mai. Pe lângă europarlamentarii aflaţi la un nou mandat cu care CEJA a purtat deja discuţii în trecut, vor exista mulţi europarlamentari noi, inclusiv în cadrul Comisiei pentru agricultură. Aceştia trebuie să fie conştienţi de criza demografică din agricultura europeană şi de provocările care stau astăzi în calea tinerilor fermieri. Astfel, vor putea conlucra pentru îmbunătăţirea lanţului de aprovizionare cu alimente în Europa, atât pentru producători, cât şi pentru consumatori, asigurând, în acelaşi timp, viitorul unor alimente europene de înaltă calitate, sigure şi diversificate. Trebuie reamintit tuturor că numai 7% dintre fermierii europeni au sub 35 de ani, în timp ce o treime au peste 65 de ani.

MF: Cum se implică membrii CEJA în această campanie?
MB: Membrii CEJA – tineri fermieri din întreaga Uniune Europeană – au înregistrat materiale video care evidenţiază situaţia actuală a agriculturii din UE din perspectiva lor. Aceasta include provocările care îi aşteaptă şi de ce au nevoie din partea europarlamentarilor pentru a le depăşi. Secretariatul CEJA de la Bruxelles este în contact direct cu europarlamentarii pentru a face ca materialele video să ajungă la ei şi aşteaptă un răspuns la întrebările adresate. Sperăm ca prin aceasta, mesajele video să se transforme într-o conversaţie publică directă între europarlamentari şi tinerii fermieri, care să evidenţieze mizele aflate în joc. De asemenea, se va evidenţia de ce şi cum pot fi depăşite astfel de provocări utilizând instrumente de politici. CEJA speră că această campanie va duce la o mai mare conştientizare a problemelor, va încuraja europarlamentarii să adopte o atitudine proactivă în acest sens şi va deschide calea unui dialog autentic între europarlamentari şi cei pe care îi reprezintă - printre care, tinerii fermieri europeni.

Dacă doriţi să luaţi legătura cu Matteo Bartolini sau CEJA, trimiteţi-ne un e-mail pe adresa allusers@ceja.eu

Vizitaţi: pagina de Facebook globală a Massey Ferguson
Vizitaţi: pagina de Facebook a CEJA dedicată tinerilor fermieri