Ştiri

Rubrica CEJA, ediţia 5, martie 2014

În ediţia din această lună a rubricii dedicate CEJA (Consiliul European al Tinerilor Fermieri), Massey Ferguson discută cu Matteo Bartolini, preşedintele CEJA, despre rolul femeilor în agricultura de familie.

MF: 2014 este Anul internaţional al agriculturii de familie. Femeile deţin, în mod clar, un rol-cheie în acest sens.
MB: Aşa este. În contextul Anului internaţional al agriculturii de familie, este esenţial ca CEJA să nu piardă ocazia majoră de a evidenţia cele mai importante elemente ale modelului agricol tradiţional din lume - viitoarea generaţie de agricultori. Pentru aceasta, avem nevoie ca atât tinerii, cât şi femeile să rămână în zonele rurale. Importanţa acestor elemente nu ar trebui subestimată. Tinerii, inclusiv femeile tinere, se confruntă cu o serie de provocări în întreaga lume atunci când încearcă să pătrundă în sectorul agricol prin preluarea fermei de familie. Provocările cu care se confruntă tinerii fermieri din Europa sunt cam aceleaşi pe care le regăsim la nivel mondial, îndeosebi legat de modelul de agricultură de familie. Totuşi, se pare că femeile, în special femeile tinere, se confruntă cu mai multe provocări în alte regiuni, mai ales în ţările în curs de dezvoltare, deoarece nu dispun de un statut juridic, economic şi social. Aceasta este o problemă care necesită o abordare serioasă şi atenţie pe scena internaţională, pentru a se asigura continuitatea modelului de agricultură de familie.

MF: Care este situaţia în Europa?
MB: În Uniunea Europeană (UE), femeile reprezintă circa o treime din administratorii de exploataţii agricole. Totuşi, există o lipsă acută de tineri fermieri, în special de tinere femei fermieri. De asemenea, se pare că femeile fermieri au o educaţie şi o instruire formală mai slabă în agricultură decât bărbaţii, în pofida faptului că, în alte sectoare, au de cele mai multe ori calificări mai mari. Aceasta sugerează că, chiar şi în cazul femeilor administratori de exploataţii, un viitorul în agricultură este posibil să nu fi fost alegerea iniţială de carieră, dat fiind că nu au ales să urmeze o educaţie sau instruire formală în acest domeniu. Este esenţial să se promoveze atractivitatea sectorului agricol pentru tinerii fermieri, în special pentru tinerele femei fermieri şi pentru aceia sau acelea care ar urma să preia ferma de familie. De asemenea, este important ca educaţia şi formarea profesională în agricultură să fie disponibilă, accesibilă, atractivă şi respectabilă, atât pentru bărbaţii tineri, cât şi pentru femeile tinere.

MF: Cum se implică CEJA?
MB: În cadrul acţiunilor sale menite să atragă mai multe femei în agricultură şi în zonele rurale, CEJA participă în prezent la MWE: proiectul „Mentoring Women for Entrepreneurship”. Această iniţiativă este menită să creeze noi cursuri de formare şi reţele sociale pentru femeile din zonele rurale. Astfel, sperăm să stimulăm şi să insuflăm spiritul antreprenorial tinerelor femei din comunităţile rurale pentru a îmbunătăţi statutul lor social şi profesional şi pentru ca acestea să beneficieze de drepturile egalităţii de gen în întreaga Europă. De asemenea, CEJA încurajează tinerele femei să îşi promoveze activităţile la nivelul UE, de exemplu, în termeni de inovare şi alte proiecte de bune practici, pentru a spori conştientizarea cu privire la femeile fermieri, succesele şi realizările lor.

MF: Care sunt piedicile în calea intrării în agricultură?
MB: Cea mai importantă piedică în calea intrării în acest sector este accesul la terenuri şi credite, în special pentru tineri. În plus, o similaritate majoră a piedicilor în calea tinerilor fermieri şi femeilor este lipsa infrastructurii rurale, atât în Europa, cât şi la nivel mondial. De exemplu, atât femeile, cât şi tinerii au nevoie de servicii adecvate de educaţie, infrastructură socială, servicii de sănătate accesibile, o mai bună acoperire a telecomunicaţiilor şi a internetului, precum şi de suficiente oportunităţi atractive de locuri de muncă. Este important ca investiţiile să vizeze astfel de bunuri şi servicii pentru a ne asigura că femeile şi tinerii sunt stimulaţi să rămână în zonele rurale şi să îşi crească copii, să îşi construiască o carieră sau să se stabilească aici alături de familiile lor. Mai sunt încă multe de făcut pentru femeile fermieri, în special în ceea ce priveşte o mai mare recunoaştere a acestora în sectorul agricol şi a rolului pe care îl deţin în gestionarea multor exploataţii agricole de succes. Este esenţial ca femeile şi tinerii să rămână în zonele rurale, pentru a asigura sustenabilitatea modelului european de agricultură de familie.

MF: Ce beneficii aduce aceasta societăţii în ansamblu?
MB: UE a transmis un semnal politic important în acest sens prin sprijinul acordat tinerilor fermieri în cadrul noii politici agricole comune (PAC). Totuşi, un astfel de sprijin trebuie acordat peste tot în lume, iar Europa trebuie să continue pe acest drum. Evenimentele derulate în contextul Anului european al agriculturii de familie sunt activităţi importante pe această filieră. Anul desemnat de ONU ar trebui celebrat peste tot în lume pentru a informa publicul larg cu privire la importanţa modelului de agricultură de familie pentru stilul nostru de viaţă, producţia de alimente şi conservarea mediului. Trebuie să ne unim forţele pentru a promova beneficiile acestui model şi pentru a asigura continuitatea sa, ceea ce necesită un sprijin public sporit pentru tinerii şi femeile din agricultură şi din zonele rurale. Acesta trebuie cerut de publicul larg, nu doar de reprezentanţii sectorului agricol. Întreaga societate, nu doar fermierii, va avea de câştigat de pe urma unui sector agricol mai accesibil.

Dacă doriţi să luaţi legătura cu Matteo Bartolini sau CEJA, trimiteţi-ne un e-mail pe adresa allusers@ceja.eu

Vizitaţi: pagina de Facebook globală a Massey Ferguson
Vizitaţi: pagina de Facebook CEJA dedicată tinerilor fermieri