Ştiri

Expediţia Antarctica 2 a pornit spre Polul Sud!

(19:55, ora Europei Centrale, 22 noiembrie, Pista Novo, Antarctica) Astăzi, după trei ani de pregătire meticuloasă, incitanta expediţie a tractorului MF 5610, Antarctica 2, şi-a început călătoria prin ţinutul întins de gheată, un drum de 5000 de km până la Polul Sud şi înapoi.

Optimistă şi încântată de provocările care o aşteaptă, echipa multinaţională a plecat în această aventură polară contemporană cu al său tractor roşu, făcându-şi drumul prin zăpadă. După o perioadă de furtuni şi după vântul rece cu o temperatura de până la minus 50 de grade Celsius, condiţiile meteorologice pentru plecare au fost potrivite, iar cerul senin a contribuit, şi el, la începutul perfect al expediţiei.

“Părea un vis imposibil de mare, dar iată că începe să capete formă – acum este o misiune posibilă!”, spune Manon, ambasadorul expediţiei şi soferul principal, în vârstă de 38 de ani. “Sunt ca un copil în dimineaţa de Crăciun – plină de emoţie şi nerăbdare.”

“În calitate de furnizori ai tractorului, suntem încântaţi să vedem că, în sfârşit, echipa a început această provocare memorabilă”, remarcă Campbell Scott, Director Tehnologie de Vânzari şi Dezvoltarea Brandului. “Este o misiune îndrăzneaţă şi promite să fie o fascinantă poveste de forţă, rezistenţă şi muncă în echipă.” Tractorul nostru, MF 5610, este pregătit pentru a face faţă factorilor extremi şi pentru a repeta succesul tractoarelor noastre TE20, care l-au condus pe exploratorul Sir Edmund Hillary la Polul Sud.”

În mesajul de felicitare, adresat echipei Antarctica 2, pentru plecarea lor, Campbell a spus “Speranţele şi aspiraţiile întregii familii al celebrului nostru brand roşu, împreună cu mândria, abilitatea, patrimoniul şi viziunile moştenite de la fondatorii noştri, sunt alături de voi pe durata expediţiei. Vă dorim să aveţi parte de o călătorie fără peripeţii!”

Echipa va înfrunta temperaturi de minus 50 de grade Celsius, altitudini de pâna la 3400 de metri, pământ acoperit de zăpada moale, dar şi de blocuri de gheaţă. Pe parcursul drumului, ar putea să se înfrunte cu vânturi puternice, viscole violente sau furtuni de zăpadă. În funcţie de condiţii, expediţia este programată să ajungă la Polul Sud undeva la mijlocul lunii decembrie.

www.AntarcticaTwo.com

#BELIEVEINIT