Ştiri

După 23 de ore de condus fără întrerupere, altitudinea de 3364 de metri îşi pune amprenta asupra echipei

Ziua a 7-a, 28 noiembrie 2014, Antarctica: în drumul spre Polul Sud, tractorul şi echipa Antarctica 2 au reuşit să îşi păstreze ritmul de mers până la sfârşitul zilei, înregistrând 23 de ore de condus fără opriri.

Conducând în schimburi lungi şi obositoare, echipa a adăugat ieri peste 167 de km, ultimii 10-20 de km fiind parcurşi foarte încet pentru că s-a intrat pe un teren cu zăpadă moale. Sfârşind ziua la o înălţime de 3364 de m, după ce au urcat destul de repede de la nivelul mării, membrii echipei au suferit de dureri de cap din cauza altitudinii. Pentru că presiunea atmosferică de aici este scăzută, efectele altitudinii sunt amplificate şi echipa, din punct de vedere fizic, se simte ca şi cum ar fi la 4000 de metri înălţime. Toate aceste elemente cresc şi mai mult gradul de dificultate al expediţiei.

Condiţiile de teren mult mai moale, cu zone de zăpadă adâncă, sunt într-un contrast puternic cu valurile de zăpadă îngheţate din zilele anterioare. În aceste împrejurări, abilităţile de conducere sunt esenţiale. La un moment dat, spre sfârşitul unui obositor schimb de 15 ore pentru mecanicul Nicolas Bachelet, tractorul s-a scufundat în zăpadă şi a trebuit să fie scos. De asemenea, Manon Ossevoort şi-a petrecut ultima parte a turei de condus luptând cu zăpada moale. La aproape fiecare 100 de metri, tractorul a dat peste o porţiune moale şi de mai multe ori a trebuit să meargă înainte şi înapoi, pentru a-şi continua drumul.

După o astfel de zi, întreaga echipă s-a băgat la somn, lasându-l doar pe ghidul expediţiei, Matty McNair, să transmită raportul zilei la bază. Antarctica 2 este un test de rezistenţă, atât pentru oameni, cât şi pentru maşini.

www.AntarcticaTwo.com

#BELIEVEINIT