Ştiri

Massey Ferguson şi CEJA discută viitoarele activităţi comune

În calitate de nou-anunţat partener al CEJA (Consiliul European al Tinerilor Fermieri), Massey Ferguson s-a întâlnit săptămâna trecută cu Matteo Bartolini, preşedintele CEJA, pentru a discuta proiectele comune pentru anul ce vine.

Întâlnirea a fost găzduită de Trelleborg, producătorul de sisteme de roţi, la unitatea sa din Tivoli, Roma.

„Discuţiile au fost extrem de fructuoase şi aşteptăm cu interes implementarea unei serii de acţiuni comune la nivel internaţional, regional şi local” a declarat Campbell Scott, Director Sales Engineering şi Brand Development.

Una dintre iniţiative îşi propune să instituie un nou program paneuropean de distincţii – Ambasadorii CEJA – pentru recunoaşterea realizărilor tinerilor fermieri inovatori. De asemenea, CEJA va participa la evenimente-cheie organizate de Massey Ferguson, cum ar fi „Vision of the Future”, care va avealoc în Franţa în august 2014. Massey Ferguson va trimite şi o serie de oratori principali la evenimentele CEJA şi va sprijini organizaţia în activităţile sale de comunicare.

CEJA reprezintă cca. 1,7 milioane de tineri fermieri din toată Europa, având ca obiectiv principal încurajarea tinerilor pentru a se implica în agricultură.