Ştiri

Massey Ferguson sărbatoreşte cea de-a 50-a aniversare a "calului de povară" mondial

În acelaşi an, în care Massey Ferguson şi-a lansat noul şi revoluţionarul Tractor Global, se împlinesc 50 de ani de la remarcabila serie de tractoare MF 100.

Cunoscute în întreaga lume sub numele de "Gigantele Roşii”, tractoarele din seriile MF 100 au fost, într-adevăr, primele şi singurele tractoare globale. Acestea au fost concepute şi asamblate în Banner Lane, Marea Britanie, dar construcţia lor s-a extins şi în celelalte fabrici din lume. Astfel, mai mult de un million de modele MF 100 au fost create în producţia sa record dintre ani 1964 – 1979.

“Seria MF 100 a avut o contribuţie uriaşă şi unică în mecanizarea şi în dezvoltarea agriculturii la nivel mondial. Ele au devenit foarte repede tractoarele de încredere a lumii şi multe dintre ele sunt funcţionale şi lucrează chiar şi acum, pe aproape fiecare continent”, spune Campbell Scott, Director Tehnologie de Vânzari şi Dezvoltarea Brandului.

“Astăzi, la o jumătate de secol de la lansarea excepţionalei serii MF 100, Massey Ferguson a conceput, din nou, un tractor de încredere pentru întreaga lume.
MF 4700 a fost creat de echipa din Beauvais, Franţa, şi la fel ca şi seria 100, acesta va fi produs la nivel global, în multele fabrici ce aparţin companiei.

Seria Globală este echivalentul modern pentru seria MF 100 şi este destinat să devină noul tractor de legendă pentru noua generaţie de fermieri.

Aceste tractoare, de ultimă generaţie, sunt rezultatul unei investiţii de 350 de milioane de dolari într-un design complet nou şi îmbunătăţit. Ele au fost create, în special, pentru a asigura, în totalitate, o funcţionare sigură pentru o gamă largă de activităţi, cu scopul de a satisface nevoile variate ale fermierilor.”

“Seria Globală Massey Ferguson a fost proiectată şi construită în secolul 21 şi a fost destinată activităţilor din zilele noastre. Cu toate că au folosit cele mai noi şi cele mai sofisticate instrumente şi tehnici de inginerie şi fabricaţie, încă au păstrat clasica funcţionare simplă, fiabiliatea şi eficienţa costurilor pentru diferite operaţiuni”, adaugă Campbell Scott.